C.R. Golsworthy

‘Stiu că Răscumpărătorul meu trăieşte’   (Iov 19:25)

Aceste câteva cuvinte, rostite de Iov cu mii de ani în urmă, au adus de-a lungul secolelor binecuvântari de nespus pentru nenumărate suflete. Cuvintele sunt relevante pentru multe situaţii, dar scopul nostru, acum, este acela de a arăta esenţa mărturiei creştine veritabile şi, în acelaşi timp, de a arăta calea către experimentarea personală a îndurării salvatoare a lui Dumnezeu. Vom face acest lucru luând în considerare patru cuvinte cheie din afirmaţie ; fiecare plin de semnificaţie şi ajutor pentru cunoaşterea lui Cristos ca Domn şi Mântuitor personal.

Primul cuvânt este ‘Răscumpărător’; « Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte ». ‘A răscumpăra’ înseamnă ‘a reda ceva proprietarului original, plătind un anumit preţ’, şi Bibliile noastre au mult de spus despre aceasta. Putem spune că, în materie de suflet, ideea ‘răscumpărării’ este specifică mesajului creştin. Pavel a spus: « În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor » (Efes. 1:7 ; Col. 1:14). Un alt cuvânt asemănător găsim în Petru: « N-aţi fost răscumpăraţi cu argint sau cu aur, ci cu sângele scump al lui Cristos » (1 Petru 1:18,19). Cuvântul din Vechiul Testament pentru ‘Răscumpărător’ este deosebit de interesant şi plin de informaţie. Cuvântul din ebraică este ‘gaal’ şi acest cuvânt este adesea tradus cu ‘rudă’ sau ‘neam’. Motivul este acela că, după legea levitică, dreptul de răscumpărare aparţinea rudelor, prin urmare cele 2 cuvinte au ajuns să însemne unul şi acelaşi lucru. Cel care era ruda apropiată avea autoritatea de a răscumpăra, de a aduce înapoi în moştenirea familiei orice proprietate ipotecată din orice motiv. Cartea Rut din Vechiul Testament este un exemplu clasic în acest sens.

Cu siguranţă, acum avem explicaţia pentru faptul că Cristos a trebuit să devină Om şi să intre în această lume ca om. El S-a făcut rudă cu noi pentru ca să ne poată răscumpăra legal. Ni se spune şi că El « a fost făcut păcat pentru noi » (2 Cor. 5:21) şi aceasta a însemnat o identificare şi mai mare cu noi (vezi şi Mat. 3:15). În aceste două aspecte El a fost pe deplin înrudit cu noi şi S-a calificat în cel mai înalt grad pentru a fi Răscumpărator al nostru. Aici este una dintre minunile Evangheliei : Dumnezeu ne-a binecuvântat cu acest perfect ‘Răscumpărător – Rudă’ pentru ca să putem fi înapoiaţi Lui în întregime (1 Pet. 3:18). Toată lauda Numelui Său !

Următorul cuvânt cheie este ‘trăieşte’ : « Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte ». Aici avem miezul mărturiei creştine ; avem un Mântuitor viu ! Creştinismul este bazat cu fermitate pe acest eveniment istoric măreţ. Cristos a înviat din morţi a treia zi şi « este viu în vecii vecilor » ! (Ioan 20:1-18 ; Apoc. 1:18).

Este interesant de văzut că, atunci când Pavel rezumă la câteva cuvinte Evanghelia ce o predica, aproape tot ce avea de spus se referea la învierea Domnului nostru. În timp ce câteva cuvinte sunt suficiente pentru a descrie moartea răscumpărătoare a lui Cristos (1 Cor. 15:3), accentul cade pe faptul că după acea moarte, Cristos a înviat şi a fost văzut de o mulţime de martori demni de încredere şi total acreditaţi (vezi 1 Cor. 15:1-8), astfel că şi învierea a fost un eveniment istoric dovedit pe deplin !

Prin urmare, un creştin are motive întemeiate să mărturisească : « Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte ». El cunoaşte acest fapt din istorie pe de-o parte, dar mai ales din propria sa experienţa. Poate să spună împreună cu Pavel : Cristos trăieşte în mine ».

 Şi aceasta este, într-adevăr, mărturia bisericii vii a lui Cristos. Învierea lui Cristos este întruchipată în biserică. Domnul nostru spune: « Pentru că Eu trăiesc şi voi veţi trăi » ( Ioan 14:19). Şi iată mărturia.

Trebuie să ne întrebăm singuri : Dăm noi această mărturie astăzi ?

Următorul cuvânt foarte important este ‘meu’: « Răscumpărătorul meu trăieşte ». Aici chestiunea devine foarte, foarte personală: este ceva ce posed în mod conştient. Întrebarea care se ridică este: L-am făcut noi pe Răscumpărător al nostru ? L-am făcut al meu ? Cu toţi trebuie să răspundem la aceste întrebări; am făcut acest important ‘pas al credinţei’ ? Biblia spune: « Cel care crede în Fiul are viaţa veşnică; cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste El » (Ioan 3:36).

Am convingerea că, dacă ne vedem cu adevărat nevoia, acest ‘pas al credinţei’ nu va fi dificil. Dar suntem atât de mândri şi dorinţa de a ne pocăi este atât de mică. O privire sinceră la cele zece porunci ne-ar putea ajuta mult ; căci suntem vinovaţi la fiecare punct, într-un fel sau altul (vezi Mat. 5:21, 22, etc !). Este evident faptul că avem nevoie de un Răscumpărător !

Cel mai mare ajutor al credinţei este o privire la Răscumpărătorul Însuşi. El ne atrage irezistibil prin mila şi compasiunea sa ce nu suportă comparaţie, aşa că nu putem decât ‘alerga după El’ ( C.Cant. 1:4). Şi, odată ajunşi la El vom cânta precum acea mireasă fericită din Cântarea Cântărilor « Eu sunt a preaiubitului meu şi El al meu » (C.Cânt. 2:16; 6:3). Nu va mai fi nici o îndoială că Răscumpărătorul nostru trăieşte.

În cele din urmă în textul nostru avem acest cuvânt minunat ‘ştiu’. Iov ştia că Răscumpărătorul său era viu; şi a ştiut asta cu mii de ani înainte ca Cristos să apară!

Biblia vorbeşte foarte clar despre faptul că Dumnezeu nu vrea ca noi doar să avem mântuirea, ci El vrea ca noi să şi ştim că o avem ! Citim că « V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că aveţi viaţa veşnică » (1Ioan 5:13). O binecuvântată siguranţă, într-adevăr !

Am putea spune că această siguranţă este dobândită de credincios pe două căi distincte. Mai întâi Biblia, care este Cuvântul de neclintit al lui Dumnezeu. Cartea spune: « Crede în Domnul Isus Cristos şi vei fi mântuit » (Fapte 16:31). Răspunsul meu este: ‘Am crezut din inimă şi astfel am fost mântuit’. Pe baza a ceea ce  este scris în Biblie, ştiu. Apoi, mai există o cale. O dată ce ne-am ocupat poziţia pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, aflăm că mai avem o asigurare, una care se află adânc în noi. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu intră în noi şi de atunci încolo « adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu » (Rom. 8:16). Putem spune cu toată încrederea, ‘ştiu’. Şi vom fi parte din biserica cea mare şi vie care are aceeaşi mărturie.

Acum în încheiere, te întrebăm: Poţi spune împreună cu Iov din vechime: ‘Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte’? Rezolvă acest lucru fără să mai amâni şi dă glas aceleiaşi mărturii îmbucurătoare: “Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte”.